Speakeri 2018

Chris Baylis

Manager de fermă - ‎Sir Richard Sutton Limited, + 3600 ha, UK

Speaker și Fermier Invitat / Farm Manager of the Year, 2017, UK. Ferma Lincolnshire Estate are aproximativ 3.600 de hectare, din care puțin peste 2.600 hectare de culturi arabile, 450 hectare de pășuni și 550 de hectare dedicate conservării mediului. Pe suprafața arabilă se cultivă: grâu, orz, rapiță, fasole și sfeclă de zahăr. Din 2011, ferma a revizuit politica sa de cultivare, folosind cultivarea fără arătură, pentru reducerea necesarului de energie și pentru susținerea unui obiectiv pe termen lung, acela de îmbunătățire a sănătății solului.


[...]

Svitlana Totska

Director Strategie și Dezvoltare, Svarog West Group Corporation, +70.000 ha, UCRAINA

Speaker și Fermier Invitat / Compania Svarog, fondată în anul 2003, cultivă pe o suprafață de 70.000 de hectare: cereale, sfeclă de zahăr, floarea soarelui, porumb, rapiță. Alături de culturile vegetale, compania se ocupă și de creșterea animalelor și horticultură, având și un segment de producție dedicat sectorului organic. Dincolo de tehnicile convenționale, Svarog aplică și tehnologii agricole ecologice.


[...]

Margus Muld

Manager, Trigon Dairy Farming Estonia AS, +8000 ha, ESTONIA

Speaker și Fermier Invitat / Datorită experienței de peste 20 de ani în agricultură, Margus Muld a fost desemnat fermierul anului 2017 în Estonia, la doar un an după ce a primit premiul pentru cel mai bun manager din sectorul zootehnic. Actual Președinte al Asociației Fermelor de Lapte, acesta se află de mai bine de un deceniu în comitetul de conducere al celui mai mare producător de produse lactate din țară, Trigon Dairy Farming Estonia AS. Margus Muld administrează în prezent cele trei ferme de bovine ale companiei din Estonia în care sunt crescute peste 3500 de vaci.


[...]

Alexander Shyrokih

Director General, LUBIMOVKA LTD, + 6100 ha, UCRAINA

Speaker și Fermier Invitat / Compania Lubimovka cultivă 6100 hectare de teren în regiunea Dnipropetrovsk din Ucraina. Ferma are în principal culturi de floarea soarelui, rapiță și grâu. În cadrul acesteia își desfășoară activitatea 105 angajați.


[...]

Zdeněk Částka

Director, AGROSPOL, Malý Bor a.s., + 2400 ha, CEHIA

Speaker și Fermier Invitat / Compania AGROSPOL, Malý Bor a.s exploatează 2400 de hectare de teren agricol în districtul Klatovy. Creșterea de bovine reprezintă o parte importantă a companiei. Ferma deține grajduri moderne, care îndeplinesc toate condițiile de bunăstare pentru creșterea vitelor. În domeniul cultivării plantelor, compania se concentrează pe producția de grâu furajer, rapiță și cartofi, în afară de producția indispensabilă de hrană pentru creșterea animalelor.


[...]

Nicole Winkelmann

Manager General, Agrargenossenschaft ''Höhe'', + 2300 ha, GERMANIA

Speaker și Fermier Invitat / Compania Agrargenossenschaft ”Höhe” exploatează peste 2300 de hectare și are peste 1000 de bovine. De asemenea, ferma deține și o fabrică de lapte, comercializând produsele pe piața locală. În fermă lucrează 34 de angajați.


[...]

Maira Dzelzkalēja - Burmistre

Project Manager, Vilciņi-1, + 2200 ha, LETONIA

Speaker și Fermier Invitat / Compania Vilciņi-1 exploatează peste 2200 de hectare de teren agricol în regiunea Zemgale. Ferma este specializată în cultivarea cerealelor și obținerea unor culturi de înaltă calitate. În 2003, compania a decis să înceapă să folosească tehnologii de precizie pentru a se asigura de utilizarea unei cantități potrivite de nutrienți și de minimizarea oricărei suprapuneri, la nivelul distribuției. Pe lângă utilizarea acestor tehnologii, o serie de alte activități sunt puse în aplicare în cadrul fermei pentru a obține durabilitate.


[...]

Doriana Nițu

Director General, KWS SEMINȚE

Invitat în Deschiderea Oficială și Master Partner


[...]

Prof. Józef Adamczyk

Director, Hodowla Roslin Smolice Sp. z o. o., +4800 ha, POLONIA

Speaker și Fermier Invitat / Compania Hodowla Roślin Smolice Sp. z o.o. exploatează o suprafață de 4800 de hectare de teren agricol și are peste 265 de angajați, fiind una dintre companiile de referință pentru agricultura Poloniei. Profesorul Josef Adamczyk este cunoscut ca fiind cel mai eficient crescător de porumb din Polonia. A creat peste 100 de soiuri de porumb înregistrate în Polonia și în alte țări și 15 soiuri  realizate în colaborare cu alte companii din Europa.


[...]

Khrystyna Horstka

Export Manager, ‎Gelios-1, +5000 ha, UCRAINA

Speaker și Fermier Invitat / Gelios-1 este o companie cu o experiență de 18 ani în sectorul agricol. Exploatează peste 5000 de hectare și operează în regiunea Kherson. Compania are un portofoliu diversificat care se concentrează asupra producției, procesării și depozitării cerealelor și a legumelor. Ferma are unul dintre cel mai înalte niveluri de productivitate per hectar, din Ucraina.


[...]

Dirk Peters

Director General, AGRO-FARM GMBH NAUEN, + 2500 ha, GERMANIA

Speaker și Fermier Invitat / După ce a profesat în cadrul mai multor agro-holdinguri, și-a început cariera de director în cadrul Agro-Farm GmbH în Nauen, împreună cu soția sa, iar din anul 2006 preluând integral managementul Agro-Farm. Este un membru foarte activ al comunității locale de fermieri, iar începând cu anul 2015 este președintele asociației locale a fermierilor din Havelland, o regiune cu 90.000 ha teren agricol, cultivat de aproximativ 500 de agro-holdinguri.


[...]

Harm Kalfsbeek

Administrator, Europefarming, + 2100 ha, UNGARIA

Speaker și Fermier Invitat / Harm Kalfsbeek s-a mutat în Ungaria în 2002, din Olanda, ca administrator al unei ferme de 300 de hectare. În prezent, compania Europefarming, aflată pe malul sudic al lacului Balaton, Siófok și împrejurimile sale, are peste 2100 de hectare de teren și prestează lucrări agricole complete pentru mai mulți parteneri. Ferma s-a diversificat și de doi ani se ocupă și de zootehnie, crescând anual aproximativ 110-120 mii de pui. Compania are 23 de angajați.


[...]

George Mușat

Director Proiect Ameliorare Porumb FAO 300-400, Europa de Sud-Est, KWS SEMINȚE

Speaker și Master Partner / George Mușat este Doctor în Genetică și Ameliorarea Plantelor și Directorul Proiectului de Ameliorare a Porumbului pentru grupele FAO 300-400, în Europa de Sud-Est. Are ca responsabilități principale: dezvoltarea de linii consangvinizate adaptate condițiilor din Sud-Estul Europei și utilizarea lor în crearea de noi hibrizi, dar și testarea noilor hibrizi în câmp și selecția celor mai performanți pentru înscrierea la Testările Oficiale în vederea înregistrării.

 


[...]

Rainer Morgenstern

Director Comercial Executiv Europa, SAME DEUTZ-FAHR Group, GERMANIA

Speaker și Professional Partner / Deține funcția de director comercial executiv Europa în cadrul Same Deutz -Fahr Group și este responsabil pentru vânzările din Europa și Asia Centrală. Are experiență internațională în managementul la nivel înalt, în vânzări și în marketing. În ultimii 20 de ani, a contribuit la dezvoltarea grupului Same Deutz-Fahr, ocupând diferite poziții în cadrul companiei: din 2008 este director general și președinte al consiliului de administrație al Same Deutz-Fahr Germania; pentru Same Deutz-Fahr Germania lucrează începând cu 1998, inițial ca Manager Regional de Vânzări și ulterior ca Director Naţional de Vânzări Germania. NHR AGROPARTNERS este Professional Partner în cadrul RALF 2018.


[...]

Adrian Badea

Director Național Vânzări, PETKUS, ROMÂNIA

Speaker și Professional Partner / Este responsabil pentru dezvoltarea portofoliului de clienți în România și Republica Moldova, dar și pentru dezvoltarea unei echipe complexe și în număr suficient pentru a răspunde tuturor nevoilor clienților PETKUS. De un an și jumătate și-a pus experiența de 9 ani în domeniul soluțiilor pentru depozitarea și condiționarea cerealelor și plantelor oleaginoase de pe piața românească, alături de experiența de aproape 170 de ani a lui PETKUS în producția de echipamente, pentru a păstra compania în topul furnizorilor de tehnologie din țara noastră. Valorile pe care se bazează sunt Tehnologie, Inovație, Inginerie și Service, toate la cele mai înalt standard de calitate.


[...]

Ervin Miklós

Business Development Director, LGT PROIECT, distribuitor exclusiv AgroVIR, ROMÂNIA

Speaker și Professional Partner / Economist, consultant IT și management, co-proprietar al firmei LGT PROIECT, este responsabil pentru dezvoltarea afacerilor pe piața română al sistemului de management agricol AgroVIR distribuit exclusiv de LGT PROIECT. Specialitatea sa este optimizarea proceselor care sprijină strategia afacerii și digitalizarea. Face parte dintr-o echipă pasionată de agricultură, IT și management cu misiunea de a sprijinii fermierii în drumul lor spre viitorul agriculturii: ferma digitală.


[...]

Luis - Carlos Alonso

Global Sunflowers / OSR Business Development Lead, Syngenta, SPANIA

Speaker și Professional Partner / Și-a început cariera ca ameliorator la floarea-soarelui și a continuat să lucreze ca Director tehnic la o companie locală de semințe, Kiopesol. În 1993, a fost numit Director General la această companie și a condus procesul de integrare în Syngenta între anii 1999-2009. Din anul 2011, Dr. Luis – Carlos Alonso a ocupat mai multe funcții la nivel global pe oleaginoase în Syngenta, printre care Global Sunflower/OSR Marketing, Global Sunflower/OSR Crop Expert, iar din 2015, ocupă funcția de Global Sunflower/OSR Business Development lead.


[...]

Maria Cîrjă

Marketing Manager, Corteva Agriscience România și Republica Moldova

Speaker și Professional Partner / Și-a început cariera ca profesor de biologie în comuna Mălini, județul Suceava. După un an a devenit cercetător științific la Institutul de Cercetări pentru Legumicultură și Floricultură Vidra – Laboratorul de Protecția Plantelor. În august 2017, în urma fuziunii companiilor Doe Agrosciences și DuPont este numită Director Marketing în noua companie CORTEVA AGRISCIENCE – Divizia de Agricultură DowDupont.


[...]

Lars Stadman

Sales Manager Europe, Agrifac Machinery B.V., OLANDA

Speaker și Professional PartnerMisiunea noastră este de a ajuta fermierii să sporească randamentul pe terenuri agricole mai puțin productive, unde se observă diferențe uriașe de producție între nivelurile actuale și cele posibile, prin îmbunătățirea practicilor de producție, mecanizare și agricultură de precizie. Combinând, de exemplu, pulverizatoarele noastre inovatoare, capabile să obțină mai mult randament cu o protecție redusă a culturilor, pentru a oferi fiecărei fabrici ceea ce are nevoie, afacerea noastră contribuie la o soluție simplă, excepțională, ajutând fermierii să hrănească lumea într-o manieră durabilă.


[...]

Pascal Cassecuelle

Senior Bayer Representative & CropScience Division Head Country Group România, Bulgaria, Moldova

Speaker și Professional Partner / După ce și-a început cariera în Franța, în cadrul departamentului de vânzări, Pascal și-a asumat în Bayer diferite roluri de conducere locale și globale pentru divizia CropScience din Asia și America Latină. De asemenea, și-a petrecut o parte a carierei sale în cadrul diviziei Environmental Science, fiind responsabil cu piețele emergente. Înainte de relocarea în România, Pascal a condus un proiect de transformare globală din sediul Diviziei CropScience Germania. În prezent, ocupa poziția de Senior Bayer Representative & CropScience Division Head Country Group România, Bulgaria și Republica Moldova.


[...]

Liset Ivascu

Director Proiect, CEC Bank

Speaker / Are o experienţă de peste 22 ani în sistemul bancar românesc, activând atât în bănci cu capital majoritar privat internaţional, cât şi cu acţionariat de stat. Principala arie de expertiză vizează activitatea de analiză şi structurare a finanţărilor pe bază de proiect, pentru clienţi de tip IMM şi corporate, dar şi procesul de restructurare a creditelor acordate companiilor aflate în dificultate, în direcţia identificării unor soluţii echitabile pentru părţile implicate, cât şi fezabile pe termen lung, prin îmbinarea analizei economico-financiare cu poziţionarea strategică.


[...]

Speakeri 2017

Wiktor Szmulewicz

Președintele Consiliului Național al Camerelor Agricole (KRIR), POLONIA

Speaker și Invitat / Consiliul Național al Camerelor Agricole (KRIR) este for reprezentativ pentru agricultura Poloniei.


[...]

Michael Dörr

Fermierul Anului 2016 în cadrul Ceres Award, GERMANIA

Speaker și Fermier Invitat / Ferma sa modernă de vaci din Roßdorf a atras atenția în ultimii ani prin productivitate, dar mai ales prin noile tehnologii utilizate. Vizitată în egală măsură de numeroși politicieni și jurnaliști, ferma lui Michael Dörr este un exemplu de bună practică din agricultura germană / Premii recente: 2016 Dairy Cattle Farmer of the year – German speaking countries, 2016 Farmer of the year – German speaking countries.


[...]

Nicolae Sitaru

Managerul Fermei ELSIT, + 2000 ha, ROMÂNIA

Speaker și Fermier Invitat / Nicolae Sitaru este unul dintre cei mai apreciați fermieri români, pentru activitatea sa de referință în domeniul agricol, fiind reprezentativ pentru Regiunea Sud-Muntenia.


[...]

Denis Digel

Ordinul Meritul Agricol 2017, FRANȚA

Speaker și Fermier Invitat / Împreună cu alți 35 de fermieri, Denis Digel a cumpărat un fost supermarket al unui mare lanț internațional, pe care l-au transformat într-un centru alimentar propriu, în care fermierii autohtoni comercializează peste 40 de soiuri de tomate, producție proprie / Pentru inițiativa sa, larg mediatizată în presa europeană, a primit în 2017 Ordinul Meritul Agricol, distincție oferită de statul francez pentru agricultură.


[...]

Dan Corbuț

Director General Agroind Cauaceu, +3600 ha, ROMÂNIA

Speaker și Fermier Invitat / Dan Corbuț este Directorul General al Agroind Cauaceu și unul dintre cei mai performanți și influenți fermieri din Regiunea Nord-Vest.


[...]

Violeta Niculae

Strategy & Innovation Manager Marketing, KWS Semințe

Invitat în Deschiderea Oficială și Master Partner


[...]

Mark Anson

Manager, Anson Family Farms, Indiana/Illinois, + 7000 ha, SUA

Speaker și Fermier Invitat / Mark reprezintă o familie cu mai multe generații de fermieri din Indiana/Illinois, Statele Unite ale Americii / Obiectivul său principal este acela de a obține soluri sănătoase, utilizând noile tehnologii.



[...]

Artur Rissine

Director General și co-proprietar, Stepova Agricultural Corporation, +13000 ha, Dnipro, UCRAINA

Speaker și Fermier Invitat / Stepova Agricultural Corporation exploatează o suprafață agricolă de peste 13000 de hectare în regiunea Dnipropetrovsk, fiind una dintre companiile de referință pentru agricultura Ucrainei / Cultivă în special porumb.


[...]

Liubov Maksimova

Director Adjunct al Departamentului Științific, Stepova Agricultural Corporation, +13000 ha, Dnipro, UCRAINA

Speaker și Fermier Invitat / Coordonator al Departamentului pentru Protecția Plantelor, Stepova Agricultural Corporation / Absolventă a Institutului Agricol din Novosibirsk / Peste 20 de lucrări științifice publicate.


[...]

Ing. Gelu Scutaru

Director General, Comcereal, Vrancea, + 4500 ha, ROMÂNIA

Speaker și Fermier Invitat / Gelu Scutaru este unul dintre marii fermieri români, reprezentativ pentru zona Vrancei și pentru sudul Moldovei.


[...]

Nicanor Buzovoi

Director General, Agrosfera-BM, Ungheni, + 2000 ha, REPUBLICA MOLDOVA

Speaker și Fermier Invitat / Nicanor Buzovoi a fost nominalizat de Ministerul Agriculturii din Republica Moldova pentru participarea în calitate de Speaker și Fermier Invitat la Forumul Internațional de Agricultură RALF 2017 / Nicanor Buzovoi este și Președintele Asociaţiei Naţionale a Producătorilor de Culturi Cerealiere “ANPC-AGRO” din Republica Moldova.


[...]

Dr. Ing. Ion Voinea

Director Produs & Agroservice, KWS Semințe, ROMÂNIA

Speaker și Master Partner / Doctor în Științe Agricole și Directorul de Produse al KWS Semințe, supervizând testarea produselor KWS în sensul adaptării acestora la condițiile pedoclimatice și tehnologice din România.


[...]

Prof. Univ. Dr. Sándor Kukovics

Unul dintre cei mai importanți specialiști internaționali din domeniul zootehniei, UNGARIA

Speaker și Fermier Invitat / Nominalizat de Ministerul Agriculturii din Ungaria pentru participarea la RALF 2017 / Deține o diplomă în Științe Agricole la Universitatea New England din Australia și un Doctorat la Universitatea din Debrecen, Centrul de Științe Agricole / Vicepreședinte COPA-COGECA Working Party on Sheep, coordonator al sectorului ovine/caprine



[...]

Laurenţiu Baciu

Președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România LAPAR, ROMÂNIA

Speaker și Fermier Invitat / “Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR – este o federație la nivel național, constituită prin asocierea, liber consimțită, a asociațiilor profesionale teritoriale, din agricultură și a producătorilor.”


[...]

Emil Dumitru

Președintele Federației Naționale PRO AGRO, ROMÂNIA

Speaker și Fermier Invitat / “Federaţia Naţională PRO AGRO este o organizaţie profesională înfiinţată în anul 2012 de şi pentru producătorii din agricultură, industria alimentară şi servicii conexe din România, în vederea promovării, reprezentării, susţinerii şi apărării intereselor membrilor organizaţiilor profesionale reprezentative la nivel naţional în raport cu instituţiile europene şi naţionale, publice sau private.”


[...]

Ventzislav Varbanov

Președintele Asociației Producătorilor Agricoli din BULGARIA (BAAP)

Speaker și Invitat / Ventzislav Varbanov a fost Ministrul Agriculturii în Bulgaria / Specializat în Marketing și Management în Agricultură, în SUA.


[...]

Dr. Ing. Abelardo de la Vega

Director de Cercetare, Europa, DuPont Pioneer, ARGENTINA

Speaker și Professional Partner / Este inginer agronom şi doctor în știinţe agricole al Universității din Buenos Aires. A creat şi înregistrat peste 40 de hibrizi de floarea soarelui.


[...]

George Stanson

Director de Dezvoltare Balkans/Eastern Europe, CNH Industrial/Case IH

Speaker și Professional Partner / Cariera sa de 25 de ani în dezvoltarea pieței la nivel mondial în domeniul Agribusiness a configurat o poveste fulminantă, purtându-l prin Noua Zeelandă, Australia, Japonia, Africa de Sud, Danemarca, de unde George Stanson s-a întors apoi în Europa de Est și Balcani, în urmă cu 9 ani pentru a dezvolta agricultura și în această parte a Europei. Astăzi coordonează de la București activitatea unuia dintre cei mai mari producători mondiali de tractoare, Case IH.


[...]

Stanislav Iordanov

Unul dintre pionierii agriculturii de precizie și al tehnicilor de irigație din BULGARIA

Speaker și Fermier Invitat / Manager Agromate Ltd., Bulgaria / Are un rol major în dezvoltarea și promovarea fermei de familie în Bulgaria, cu un mare interes acordat practicilor și tehnologiilor moderne din agricultură / Membru al Asociației Producătorilor Agricoli din BULGARIA (BAAP).


[...]

Henrykh Myslivets

Șeful fermei agricole Gorizont, +700 ha din regiunea Grodno, BELARUS

Speaker și Fermier Invitat / Fermierul Henrykh Myslivets este nominalizarea Republicii Belarus pentru Forumul Internațional de Agricultură RALF 2017.



[...]

Geoff Freed

Sales Manager Chief Industries UK Ltd, filială a Chief Industries Inc. din Nebraska, SUA

Speaker și Professional Partner  / Geoff Freed are o experiență de o viață în domeniul agriculturii și deține o diplomă națională în agricultură de la Colegiul Shuttleworth din Marea Britanie / Chief Industries este o organizație globală care produce și comercializează silozuri de depozitare a cerealelor în întreaga lume.


[...]

Lars Stadman

Export Sales Manager, Agrifac, OLANDA

Speaker și Professional Partner / ”Misiunea noastră este de a-i ajuta pe fermieri ca, prin îmbunătăţirea practicilor de producţie, mecanizare şi agricultură de precizie, ei să-şi sporească randamentul pe terenurile agricole mai puţin productive, acolo unde se observă diferenţe uriaşe între nivelurile reale de producţie şi cele posibile.”


[...]

Anton Wagner

Președintele Asociației Crescătorilor de Bovine 2005 – 2016, AUSTRIA

Speaker și Fermier Invitat / Fermă de familie cu 100 de vaci de lapte / Face parte din boardul “Berglandmilch”, cel mai mare producător de lapte din Austria / Președinte al Austrian Agricultural Cluster (AAC)



[...]

Martin Rand

CEO și co-fondator VitalFields

Speaker și Partener / Având o vastă experiență în domeniul agriculturii și IT, Martin Rand a ocupat poziția de Chief Information Officer (CIO) la Inspectoratul Estonian de Producție a Plantelor, unde a fost responsabil pentru crearea de sisteme informatice pentru inspectorii de conformitate. În 2003, Martin Rand a condus crearea primului sistem mobil adresat inspectorilor de conformitate al fermelor. Martin Rand are o diplomă de masterat în managementul IT la Școala de Afaceri Estoniană, este pasionat de agricultură și IT, iar din 2011 este co-fondator VitalFields.


[...]

Lector Dr. Ing. Bogdan Costea

Technical Sales Representative Agriculture Carmeuse România

Speaker și Partener / “Inginer horticultor, Doctor în Agronomie, având la activ cercetări intense în domeniul Agrochimiei și al Agrotehnicii, Bogdan Costea a publicat o serie de lucrări științifice în domeniul amendării și fertilizării solului, în reviste prestigioase din țară și din străinătate. În prezent Profesor Asociat la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Regele Mihai I Timișoara, dar și expert tehnic în cadrul companiei multinaționale Carmeuse România, el îndrumă pasionații din domeniul agronomiei și le arată că rezolvarea tuturor problemelor vine de la rădăcină sau, în cazul nostru, din sol.”


[...]

Ramona Ivan

Director, Direcţia Relaţii Externe şi Finanţări Structurale, CEC BANK

Speaker și Partener / “Ramona Ivan are o experienţă de peste 20 ani în sistemul bancar românesc, activând atât în bănci cu acţionariat de stat, cât şi cu capital majoritar privat internaţional, în ultimii cinci ani alăturându-se echipei CEC Bank.”


[...]

Speakeri 2016

Pekka Pesonen

Secretar General, COPA și COGECA, vocea unită a fermierilor în Uniunea Europeană

Invitat Special
FINLANDA


“Fermierii și cooperativele agricole europene oferă soluții pentru provocările actuale și viitoare cu care ne confruntăm: producerea alimentelor sigure, durabile, de calitate, la prețuri accesibile, contribuind, în același timp, la îmbunătăţirea biodiversității, la combaterea schimbărilor climatice, la generarea creșterii economice și la crearea de locuri de muncă. Pentru a realiza acest lucru şi pentru a folosi în mod eficient potențialul sectorului nostru, avem nevoie de o politică agricolă puternică, stabilă și comună la nivelul Uniunii Europene, cu
instrumente adecvate și flexibile. “Instrumentarul” trebuie să includă formare, servicii de consultanță, schimb de cunoștințe, măsuri care să sprijine fermierii pentru a continua să inoveze, să investească și să stimuleze cooperarea pentru locuri de muncă și dezvoltarea economică în zonele rurale. Mai mult decât atât, trebuie să adoptăm o perspectivă pe termen lung care să fie coerentă cu politicile Uniunii Europene combinate cu politicile naționale relevante pentru acest sector. Acum, mai mult ca oricând, fermierii trebuie fie prezenţi în mod activ la luarea de decizii la nivelul Uniunii Europene, pentru a ne asigura că rolul nostru este recunoscut. Agricultura românească este un actor-cheie pe piața Uniunii Europene, și, ca atare, fermierii și sectorul agroalimentar din România trebuie să-și exprime în mod activ preocupările și să caute soluții împreună cu omologii lor europeni. Dacă lucrăm împreună, vom fi mai puternici.”/www.copa-cogeca.be


[...]

Dr. Ing. Dimitrie Muscă

Director General, Combinatul Agroindustrial Curtici

Speaker și Fermier Invitat
ROMÂNIA


Dimitrie Muscă este unul dintre cei mai apreciați și performanți fermieri români. “Fermierul anului 2015” în România. “Trebuie în permanență să citești, să vezi, să înveți și să muncești. Numai așa poți rămâne performant. Putem concura cu orice firmă de profil din Europa. Productivitatea spune totul. Voi spune povestea CAI Curtici la RALF, în noiembrie.” Societatea Agricolă Combinatul Agroindustrial Curtici a luat fiinţă în anul 1991, prin asocierea liberă a proprietarilor de pământ din oraşul Curtici, pe scheletul fostului CAP – Lumea Nouă. Iniţial s-a pornit cu un număr de 75 membri fondatori şi cu o suprafaţă de 234 ha teren agricol, pentru ca, în prezent, societatea să deţină şi să exploateze o suprafaţă de 5.130 ha teren agricol, aflată în proprietatea a peste 2.500 de membri asociaţi. Obiectul principal de activitate al Societăţii Agricole Combinatul Agroindustrial Curtici îl reprezintă activităţile în ferme mixte, constând în cultivarea plantelor nepermanente şi creşterea animalelor. Principiul de bază care asigură desfăşurarea activităţii la nivel de performanţă, constă în următorul ciclu: INTEGRAREA PRODUCŢIEI VEGETALE cu CREŞTEREA ANIMALELOR – PRELUCRAREA CĂRNII şi a LAPTELUI – COMERCIALIZAREA PRODUSELOR FINITE – BANI – ciclu ce permite reluarea producţiei astfel că, integrarea este condiţia sine qua non a fiabilităţii şi performanţei Societăţii Agricole Combinatul Agroindustrial Curtici.”/www.caicurtici.ro


[...]

Tim Hassell

Farm Manager, Goodwood Farm

Speaker și Fermier Invitat
MAREA BRITANIE


“Farm Manager of the Year” 2015, în Marea Britanie. “Sub îndrumarea Directorului General câștigător a multor premii, Tim, și a pasiunii sale indiscutabile, Goodwood Home Farm a devenit din ce în ce mai puternică cu produsele sale ce au primit recunoaștere națională, cel mai recent, brânza Charlton Farmhouse a primit medalia de aur la British Cheese Awards. Împreuna cu furnizarea la restaurantele și evenimentele proprii Goodwood, clienților locali și magazinelor de delicatese alimentare, Tim a construit, de asemenea, o listă impresionantă de clienți, printre care The Ritz și Fortnum & Mason. Tim gestionează cele 1,375ha de produse organice ale Home Farm pe proprietatea Goodwood, cunoscută pentru festivalul şi cursele anuale ale sporturilor cu motor. Tim produce carne, lapte, brânză şi bere de înaltă calitate pentru vânzarea în regiune sau în afara acesteia. Tim a creat o afacere complexă dar flexibilă şi profitabilă. Pe fondul agitației pregătirii evenimentului, el are în gestiune 1,400 oi, 50 vaci Sussex, 45 scroafe şi 200 de vaci de lapte Shorthorn. Ferma este aşezată la poalele Sussex Downs și are solul în principal fără calcar, ideal pentru orz de primăvară malțificat, folosit pentru pregătirea propriilor noastre beri, pentru pășunatul oilor și vitelor. Goodwood a fost cultivată de către Ducii de Richmond de peste trei sute de ani.”/www.goodwood.com


[...]

Dr. Ing. Lucian Buzdugan

Președinte, AGRICOST

Speaker și Fermier Invitat
ROMÂNIA


Lucian Buzdugan este unul dintre cei mai apreciați și performanți fermieri români, manager al celei mai mari exploatații vegetale din Europa. “Cred în potențialul agricol al României. Pe baza unor predicții autorizate, avem șansa ca România în următorii 20 de ani să devină una din primele 10 economii ale Uniunii Europene. Dintre principalele ramuri economice, agricultura românească are cele mai mari șanse de creștere economică pentru perspectiva de peste 20 de ani, respectiv o creștere de 4% pe an, care să conducă la de patru ori mai mare participarea acesteia la valoarea totală a economiei în 2036. Principala rezervă a agriculturii României o reprezintă dublarea și chiar triplarea randamentelor de producție pe unitatea de suprafață. De asemeni, extinderea culturilor proteice (soia, mazăre, lucernă) pentru care România are cele mai bune condiții, reprezintă doar o problemă de voință politică. Refacerea și dezvoltarea puternică a zootehniei pentru a asigura pe această cale creșterea valorii adăugate a cerealelor și leguminoaselor pe care astăzi le exportăm în cea mai mare parte, reprezintă de asemeni o cale a creșterii nivelului de participare sigură și consistentă a agriculturii la PIB-ul țării. Pentru aceasta este astăzi oportun, ca întreaga societate civilă împreună cu mediul academic și cu politicienii României, să-și dea mâna și să elaboreze acest plan pe termen lung, care să fie acceptat de întreaga societate și apoi să fie sprijinit pentru înfăptuirea sa pas cu pas, pentru că avem șanse reale în viitorul apropiat.”/www.agricost.ro


[...]

Markus Rediger

Președintele Federației Internaționale a Jurnaliștilor din Agricultură IFAJ

Speaker și Invitat
ELVEȚIA


“Vreau să împărtășesc experiența mea în domeniul Comunicațiilor Agricole la RALF. Sectorul agricol trebuie să se promoveze în mod activ în comunitate altfel riscă să fie umbrit de grupuri de interese cu propriile lor agende, diferite. “ Acesta este punctul de vedere al unui jurnalist rural, Markus Rediger, responsabil pentru poziționarea agriculturii în Elveția.” “Când vine vorba de promovarea imaginii pozitive și a mesajelor despre agricultură nu vă puteți permite să nu o faceți”, spune dl Rediger, care are, de asemenea, un rol global în cadrul Federației Internaționale a Jurnaliștilor Agricoli, IFAJ. Dl Rediger este Editor și Director General al Centrului Independent de Informare Agricolă din Berna, care se bucură de sprijinul larg al guvernului, a grupurilor de fermieri, al corporațiilor și al activității economice agricole. El spune că centrul a fost format în 1937, când fermierii elvețieni, deziluzionați de modul în care era perceput public sectorul lor, au decis să urmeze calea de promovare prin massmedia. “Sunt atât de multe de comunicat publicului despre agricultură și produsele alimentare. Publicul dorește să afle mai multe despre agricultură pentru că toată lumea mănâncă și bea în fiecare zi “, spune el. Dl Rediger scrie articole încă din anii 1980. El a studiat comunicarea în agricultură la Universitatea din Illinois şi a finalizat un master la Institutul Federal de Tehnologie din Zurich legând turismul și agricultura. “Rolul jurnalismului agricol este important deoarece societatea devine din ce în ce mai urbanizată, cu puțini oameni care au vreun tip de contact direct cu pământul.” “Noi ajutăm la construirea unor punți de cunoaștere și înțelegere”, spune el./www.ifaj.org


[...]

Jeroen van Wijk

Președinte al filialei regionale a LTO Dutch Organisation for Agriculture and Horticulture

Speaker și Fermier Invitat
OLANDA


Jeroen van Wijk a fost nominalizat de către Dutch Organisation for Agriculture and HorticultureDutch Organisation for Agriculture and Horticulture (LTO Nederland) pentru participarea la RALF 2016. “Jeroen van Wijk, căsătorit cu 4 copii, deține o ferma de lapte în Odijk (în mijlocul Olandei). Din 2014 el este proprietarul fermei de familie după un parteneriat de 10 ani cu tatăl său. Ferma de lapte este formată din 130 de vaci de muls și 80 de vite tinere, vacile sunt mulse cu un sistem de muls robotizat. Laptele este vândut la cooperativa de produse lactate Friesland Campina. Jeroen predă copiilor de școală primară și grupurilor ce vin să-i viziteze ferma, pentru că este foarte interesat de legătura dintre agricultură și societate. Jeroen este președintele filialei regionale LTO (organizația fermierilor). În 2015 a urmat academia de tineret a circulației produselor alimentare, un curriculum interactiv în care tineri profesioniști din sectoarele ospitalier, agricultură şi alimentație îşi împărtășesc cunoștințele despre sistemul alimentar şi complexitatea acestuia.”/www.lto.nl


[...]

Radoslaw Nienartowicz

Vicepreședinte, CEJA – Consiliul European al Tinerilor Fermieri

Speaker și Fermier Invitat
POLONIA


“În calitate de Vicepreşedinte al Consiliului European al Tinerilor Fermieri (CEJA) – fiind eu însumi tânăr fermier – sunt onorat se fiu invitat la RALF – Romanian Agricultural Leadership Forum în noiembrie 2016, în calitate de Seaker. Aștept cu nerăbdare să mă întâlnesc și să discut cu fermierii români prezenți la eveniment, să-mi împărtăşesc ideile cu ei şi, la rândul meu, să ascult ideile lor. Rolul pe care tinerii fermieri și organizațiile acestora îl au în modelarea Politicii Agricole Comune (PAC) la nivelul Uniunii Europene și, prin urmare, în construirea cadrului pentru viitorul sectorului agricol al Uniunii Europene, este unul extrem de important și începe să fie recunoscut ca atare de către mulți factori de decizie și părți interesate. Noi reprezentăm viitorul – nu doar pentru că suntem următoarea generație a majorității fermierilor prin definiție, ci și pentru că suntem cei mai sensibili la schimbările care au loc în agricultură şi avem o înţelegere mai profundă asupra celor mai bune practici necesare pentru a găsi soluţii. Situația tinerilor fermieri europeni de astăzi va determina situația în care se va afla întregul sector agricol peste 10 sau 15 ani, atunci când acești fermieri vor alcătui majoritatea populației noastre agricole europene. De aceea, este esențial ca tinerii fermieri să fie capabili să organizeze, să mobilizeze și să facă dovada rolului de lider în cadrul dezbaterilor și discuțiilor privind viitorul agriculturii. Obstacolele de astăzi ar putea deveni probleme majore în viitor în acelaşi mod în care oportunitățile de astăzi le pot oferi avantaje tinerilor fermieri în sectorul agricol de mâine.”/www.ceja.eu


[...]

Ulrich Westrup

Fermier, DLG - German Agricultural Society

Speaker și Fermier Invitat

GERMANIA


Ulrich Westrup a fost nominalizat de către DLG – German Agricultural Society, pentru participarea în calitate de Speaker și Fermier Invitat la Forumul Internațional de Agricultură RALF 2016, un eveniment creat și organizat de BORO PR & COMMUNICATION, parte a seriei de proiecte de comunicare dedicate domeniilor prioritare educație, sănătate și agricultură. Ambasada Republicii Federale Germania în România este Partener Instituțional RALF 2016 – Romanian Agriculture Leadership Forum.


[...]

Doriana Nițu

Director General, KWS Semințe

Invitat și Master Partner
ROMÂNIA


Invitat în Deschiderea Oficială RALF 2016.


[...]

Teodor Mihalcea

Secretar de Stat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR)

Invitat
ROMÂNIA


Invitat în Deschiderea Oficială RALF 2016.


[...]

Laurențiu Baciu

Președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România LAPAR

Speaker Invitat în Deschiderea Oficială și Dezbaterea Internațională
ROMÂNIA


“Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR – este o federație la nivel național, constituită prin asocierea, liber consimțită, a asociațiilor profesionale teritoriale, din agricultură și a producătorilor. LAPAR este persoană juridică română, de drept privat, fără scop patrimonial, neguvernamentală, apolitică și independentă. LAPAR își desfașoară activitatea în conformitate cu interesele asociațiilor componente, respectiv a producătorilor agricoli, înscrise în prezentul statut și cu prevederile legale în vigoare. LAPAR reprezintă interesele producătorilor agricoli, stabilite prin hotarâri proprii și hotărâri ale organizațiilor profesionale componente, în relațiile cu organele administrației centrale, cu alte asociații și federații, interne și internaționale, gestionare de politici și programe pentru agricultură, fonduri destinate activității din agricultură și alte asemenea.”/www.lapar.org


[...]

Emil Dumitru

Președintele Federației Naționale PRO AGRO

Speaker Invitat în cadrul Deschiderii Oficiale și Dezbaterea Internațională
ROMÂNIA


“Federaţia Naţională PRO AGRO este o organizaţie profesională înfiinţată în anul 2012 de şi pentru producătorii din agricultură, industria alimentară şi servicii conexe din România,în vederea promovării, reprezentării, susţinerii şi apărării intereselor membrilor organizaţiilor profesionale reprezentative la nivel naţional în raport cu instituţiile europene şi naţionale, publice sau private. Federația Națională PRO AGRO este o organizație umbrelă care răspunde provocărilor cu care se confruntă membrii săi din cele 17 organizații profesionale și interprofesionale afiliate, prin promovarea și sprijinirea unei economii rurale durabile în care agricultura este esențială pentru viitorul tuturor și este vocea producătorilor din acest sector, care constituie un important pilon al economiei naționale românești, reprezintă interesele și nevoile membrilor, coordonând și sprijinind organizațiile profesionale pe teme agricole, economice, juridice, fiscale, educaționale și sociale.”/www.cnproagro.ro


[...]

Dr. Ing. Ion Voinea

Director Produs & Agroservice, KWS Semințe

Speaker și Master Partner
ROMÂNIA


Soluțiile oferite de KWS, răspunsul potrivit pentru schimbările climatice. “Schimbările climatice sunt o certitudine, iar omenirea se află în fața unor provocări deosebite. Voi vorbi la RALF despre soluțiile oferite de KWS în acest context. KWS desfășoară programe de ameliorare în întreaga Europă. În România, KWS oferă semințe adaptate climatului temperat-continental și specificului pedologic din țara noastră. În centrul de cercetare de la Alexandria am creat Kamparis – primul hibrid de porumb produs de o companie multinațională în România. De asemenea, voi vorbi despre activitățile de informare desfășurate de KWS, care vizează sprijinirea și educarea partenerilor noștri pentru o adaptare cât mai eficientă și mai rapidă la noile condiții.” Ion Voinea este Doctor în Științe Agricole și Directorul de Produse al KWS Semințe, supervizând testarea produselor KWS în sensul adaptării acestora la condițiile pedoclimatice și tehnologice din România. KWS Semințe, subsidiară a Grupului german KWS, se află în topul primelor trei companii multinaționale din domeniul semințelor în România. Compania este activă pe piața românească din anul 2002, bucurându-se de o echipă motivată și profesionistă, care a crescut în 14 ani la peste 125 angajați. Cu o prezență remarcabilă în peste 70 de țări, KWS pune accentul pe cercetare, evoluție și performanță, utilizând vasta experiență în domeniul ameliorării plantelor. Astfel, KWS s-a dovedit întotdeauna a fi partener apropiat și de încredere al fermierului de pretutindeni, prin soluțiile inovative și personalizate care îi oferă acestuia recolte profitabile, independență și prosperitate./www.kws.ro


[...]

Adrian Badea

Sales Manager, Bühler Grain Logistics, Bühler AG

Speaker și Partener
ROMÂNIA


Bühler, proiectantul succesului dumnevoastră. “Voi prezenta în cadrul evenimentului soluţiile pe care le poate oferi Bühler provocărilor pe care le intâmpină fermierii, dar şi modalităţi de a creşte valoarea adăugată a cerealelor, plantelor tehnice şi leguminoase prin procesare. Compania noastră este singura de pe piaţă care poate oferi soluţii complete pentru depozitarea şi procesarea produselor agricole.” „Adrian Badea este angajatul Bühler în România de peste 6 ani, timp în care a participat la realizarea celor mai importante proiecte din ţară. Experienţa extinsă în oferirea soluţiilor şi tehnologiilor pentru depozitarea şi procesarea produselor agricole fac din acesta o sursă autorizată de informaţii pentru fermierii interesaţi de creşterea propriei afaceri. Bühler ocupă o poziţie de top la nivel global în furnizarea de tehnologie şi metode de prelucrare a cerealelor pentru consumul uman şi animal, precum şi pentru paste şi ciocolată şi alte câteva industrii. Tehnologiile de bază ale companiei sunt în domeniile ingineriei mecanice şi a proceselor termice. Miliarde de oameni intră în contact zilnic cu echipamentele Bühler pentru a-şi acoperi nevoile alimentare primare.Tehnologiile noastre implică procese industriale şi soluţii cu o contribuţie semnificativă în hrănirea populaţiei planetei, punând accentul pe securitate şi siguranţa alimentară. Bühler a fost întotdeauna cu un pas înainte în privinţa beneficiilor şi valorii adăugate oferite clienţilor noştri.”/www.buhlergroup.com


[...]

Laura Mihai

Director, Direcția Clienți Mari, CEC BANK

Speaker
ROMÂNIA


Vor fi prezentate atât soluțiile oferite de CEC Bank pentru finanţarea agiculturii, cât şi studii de caz ale clienţilor care au accesat aceste produse. “Doamna Laura Daniela Mihai are o experienta de peste 20 ani in sistemul bancar romanesc. Cariera sa a inceput in cadrul unei banci romanesti cu traditie si a continuat in sistemul bancar privat. Anul 2004 marcheaza inceputul activitatii sale in calitate de coordonator, prin ocuparea mai multor pozitii manageriale. A participat de-a lungul timpului la numeroase cursuri din aria financiara, management si marketing, precum si la programe de specializare (IFRS , ERNST& YOUNG, MasterCard etc). Pe parcursul carierei sale s-a implicat in derularea unor proiecte de anvergura in domeniul creditarii persoanelor juridice. S-a alaturat echipei CEC Bank din anul 2007, odata cu infiintarea Directiei Clienti Mari si coordoneaza activitatea de analiza si vanzare credite catre segmentul corporate; sector public precum si activitatea de analiza a proiectelor investitionale.” “CEC Bank este o bancă comercială universală, competitivă, care oferă clienților produse și servicii diverse și de calitate, urmărind cu precădere finanțarea IMM-urilor, agriculturii, administrațiilor publice locale, precum și a acelor proiecte bancabile care, prin natura lor, contribuie la dezvoltarea economică, crearea și menținerea locurilor de muncă. Banca este un element activ în sprijinirea clienților pentru accesarea Fondurilor Europene și se implică în susținerea Programelor Guvernamentale. O atenție deosebită va fi acordată în continuare relației cu populația României.”/www.cec.ro


[...]